Zilele Europene ale Arheologiei 2023
Anul acesta, în România se sărbătoreşte a patra ediţie a „Zilelor Europene ale Arheologiei”, ţara noastră fiind unul dintre statele membre ale Consiliului Europei care participă la eveniment. Cu această ocazie, Muzeul Judeţean Teleorman va organiza între 16-18 iunie trei zile ale „Porţilor Deschise” la muzeu. Astfel, toţi cei care ne vor trece pragul vor avea ocazia să cunoască, în cadrul expoziţiei permanente „Arheologie și numismatică în judeţul Teleorman”, dovezi ale locuirilor umane din preistorie, protoistorie, antichitate și evul mediu.
Prin intermediul celor patru săli – „Neoliticul”, „Eneoliticul”, „Epoca metalelor” și „Tezaure monetare” – vizitatorii vor putea admira piese arheologice deosebite parte a patrimoniului judeţean și naţional, unele dintre ele prezentate în expoziţii naţionale sau internaţionale.
O expoziţie fotografică temporară intitulată „Vitănești – Măgurice – 30 de ani de la începutul cercetărilor” va prezenta imagini referitoare la cercetările efectuate pe acest tell eneolitic gumelniţean, cercetări care au început în anul 1993.
În toate cele trei zile ale evenimentului intrarea la muzeu este liberă.